Cordon în pasajul Unirii

Meeting intern Metrorex cu șefu’:

– Băieți, suntem pe nașpa. Suntem pe naș-pa, vă spun. Pozele cu puhoaiele care așteaptă metroul sunt din ce în ce mai multe, ne-am făcut de căcat cu pachetul ăla suspect și evacuarea s-a dus pe pulă, anunțurile alea orwelliene din difuzoare nu funcționează… Da, Gicu, de ce ai ridicat mâna?

– Domnu’ Rex, ce-i aia or…orue…

– Gicu, hai să nu întrerupem, da? Bon. Deci suntem pe nașpa. Ce sugestii aveți să peticim imaginea noastră? Zic „peticim”, pentru că nu avem bani de reparat. Știți și voi cum suntem: pe privat, da’ pe stat, mai trântim două autocolante și facem de-o pâine, mărim un preț la cartelă… Da, Rică, ce întrebare ai?

– Domnu’ Rex, io nu vreau să dau în gură, da’ dacă tot nu e aicea… să știți că Verginica de la Crângași, casa 2, balotează rău banu’.

– Cum așa, Rică?

– Păi ia omu cartelă de 2, dă 10 lei și primește rest 4. Păi nu ie bine așa, nu?

– Rică, ai fost la trainingurile noastre interne?

– Da, domnu’ Rex.

– Și ce v-am învățat? Care-s cele trei reguli de aur?

Nu faceți gât, nu dați în gât, evacuați banu’ pe unde puteți.

– Deci Verginica face practica și tu teoria, sau cum? Hai să ne potolim cu pâra, da? Bon. Înainte să continuăm, îmi zice și mie cineva care a fost faza cu metroul pornit de la Dristor, anunțat cu defecțiuni tehnice și oprit la Iancului? Nimeni? Tot tu, Rică?

– Era Gelu.

– Gelu?

– Da, Gelu era conductoru’ și l-a tăiat rău și…

– La tăiat? Cine l-a tăiat?

– Căcarea, domnu’ Rex. Căcarea l-a tăiat. Și a oprit la Iancului să se ducă acasă, că știți că numai acasă se poate căca Gelu…

– Nu, nu știu astfel de lucruri. Hai să trecem la scopul acestei întâlniri. Deci? Nimeni? Băi, oameni buni, atâtea traininguri și n-am învățat cum e cu peticitul? Lenuța, oprește-te din măturat, te rog eu mult. Suntem într-o situație de criză aici. Nu, nu, Lenuța… nu începe iar… ok, iar plângi. Lenuța, nu te certam.

– Așa e Lenuța, sentimentală, domnu’ Rex.

– Știu, Rică. Lenuța, uite, dacă vrei… hai, liniștește-te și stai jos un pic. Respiră. Cum să facem noi să fie frumos aici, la noi? European, așa… un metrou frumos să avem. Să aibă impresia călătorii că totul e bine. Uite, spre exemplu, tu cum ai face cu aglomerația din pasajul Unirii?
– Domnu’ Rex (trăgându-și mucii), la noi la țară… la Roznov, acolo, când adunam așa vacile la grămadă, ai noștri ne puneau mereu pe noi, copiii, să stăm ca o sfoară.

– Ca o sfoară, Lenuța?

– Ca un cordon, așa. Ne țineam de mâini și stăteam pe post de gard, să mânăm vacile să intre în țarcul în care trebe.

– Păi și ce treabă are asta cu pasajul Unirii, Lenuța?
– Păi călătorii sunt un fel de vaci, nu?

– Eh, Lenuța, noi știm asta… da’ ei nu știu că sunt.

– Păi și în pasajul ăla, când se împinge lumea, nu putem să-i mânăm și noi așa? Să stea fiecare pe partea lui, nu?

– Lenuța, tu ești salvarea noastră. Deci băieți, asta facem: punem un cordon de oameni în pasaj: 4-5 pe la intrarea în pasaj, 4-5 pe la ieșirea din pasaj. Dau din mâini, strigă ”NUMAI PE PARTEA DREAPTĂ, MERGEȚI PE PARTEA DREAPTĂ!” și mai redirecționează câte o vacă rătăcită.

– Domnu’ Rex ?

– Da, Rică?

– Păi da cum o să încapă atâtea vaci în pasaj? Și cum urcă sau coboară scările vacile?

– Ce vaci, Rică?

– Vacile astea pe care vreți să le duceți cu metroul, domnu’ Rex.

– Nu sunt vaci, Rică, sunt oameni. Oameni ca vaci. Ce n-ai înțeles?

– Oameni în costume de vaci?

– Rică… te rog eu mult, vorbim după. Așa. Cordon de 5 oameni la intrarea în pasajul Unirii: un polițist, un paznic și trei oameni de la noi la intrare, la fel la ieșire. Între orele 7-10 și 17-20. Ok? Nuța, scrie asta și dă decret. Și vezi să scrii că ideea a fost a Lenuței.

*acest pamflet este un șoset și trebuie tratat ca atare* 

Copy that

Eu cred că în orașele mici găsești cea mai pură formă de publicitate. Și când zic pură, zic fix prima idee pe care a avut-o omul în minte.

Știți că e regula aia a brainstormingului: primele două-trei idei le dai la spate și de abia de la următoarele e treaba treabă.

Voi vă imaginați cât de mișto e să îți vină o idee de nume, de tagline sau de vizual și să le pui direct pe un banner sau pe o firmă luminoasă? Să nu existe nici un client nemulțumit și nici o corectare riguroasă. Să fie copy și art și tot direct din sufletul tău: tu ești creativul, tu ești clientul, tu ești proprietarul.

La Piatra Neamț am găsit fix puritatea asta a publicității, în diferite variante:

IMG_20160501_095700
IMG_20160501_123646

Ce ți-e nunta, ce ți-e grădina.

IMG_20160501_123635
IMG_20160501_123004

Și virgule. Cristi îți dă și virgule, că are o tonă.

IMG_20160501_095507

IMG_20160501_095345

Asta e fix definiția FJSC-ului.

IMG_20160502_092609

IMG_20160501_121920

325525_439124762804652_277026590_o

sdfd

Și câteva din trecut:

O unghiuță, un bretonel, un dat în cărți la fata?

A photo posted by Ioana Cozma (@hippiecheese) on

Mi se spune adesea că am cel mai…

A photo posted by Ioana Cozma (@hippiecheese) on

Cum a fost anul tău? #iolamagazin

A photo posted by Ioana Cozma (@hippiecheese) on

Și când mă gândesc cum mă întrebau oamenii dacă „nu există agenții de publicitate în Piatra”. Există freelanceri-patroni.

Vinilurile familiei

Când am ajuns acasă la Piatra, mi-am amintit de colecția de viniluri pe care n-am explorat-o niciodată în ăștia 24 de ani. Adică aveam câteva discuri pe care le ascultam obsesiv când eram mică, dar nu știu cum am ratat să mă uit cu atenție în restul cutiilor.

Și dacă tot mă plictiseam de Crăciun (adică mă odihneam după atâtea friptane de porc), am făcut o selecție cu ce am găsit și m-a impresionat vizual.

Din afară:

De la noi:

Diverse:

În plus, mi-am dat seama de ce gusturile mele muzicale sunt all over the place: pentru că și ai mei sunt la fel.

%d blogeri au apreciat asta: