Cred că mi s-a pus pata pe urși

Știți când vă povesteam despre lupii pe care n-am apucat să-i văd la Zoo? Păi mai nou am făcut o pasiune și pentru urși.

Când eram prin clasa I sau a II-a și dimineața pe TVR1 era emisiunea Kiki Riki Miki, au difuzat la un moment dat un material despre urși. Povestea era că ursuleții micuți se pierduseră de mamă, se plimbau pe o pajiște sau ceva, mâncau păpădii și se jucau, până când și-au dat seama că timpul a trecut și ei erau tot pierduți. Și a apărut ursoaica la un moment dat și s-au reunit. Deși era o dubioșenie de poveste-documentar cu voci umane pițigăiate suprapuse, țin minte și acum că mă uitam la puii ăia de urs și mi se părea că au expresii umane.

Asta mi-am amintit eu când am dat peste fotografiile lui Jill Greenber și am rămas mască. Urșii chiar au expresii umane! Intrați aici și vedeți și mai jos câteva fotografii care mi-au plăcut mie: