Când vecinul îți dă bicicleta, nu poți refuza!

Aparent, Crângașiul e plin de întâmplări mirobolante vara. Sper să nu vă plictisesc ci, mai degrabă, sper să vă fac să veniți în vizită aicișa la noi.

Pentru că nu m-a dus capul să fac o poză, vi-l dau pe fratemiu cu un harbuz și o roată de bicicletă.

Să vă spun: într-o seară sufocantă, când mă întorceam la o oră decentă acasă de la concertul ăsta, mi s-a întâmplat o întâmplare ca în filme. După 2 Redd’s.

Cum veneam de la metrou înspre casă, undeva lângă cafeneaua-bar Între Blocuri, care acum e în plină renovare, un nene la 40-45 de ani se dădea nevoie mare pe o bicicletă. Eu ”warm inside” așa, beleam ochii la bicicletă ca un copchil de 3 ani la o jucărie nouă. Când mă vede nenea că mă uit lung, oprește bicicleta fix în fața mea și mă întreabă: ”Vrei să te dai și tu o tură?”. Eu, cu toată naturalețea de care eram capabilă, spun că da.

Îi dau lui nenea să-mi țină geanta, camera (!) și sandalele (habar n-am de ce m-am descălțat!) și fac o tură de-a lungul străzii, mă învârt, mai ocolesc (din nou, DESCULȚĂ!). Mă întorc înapoi la nenea care aștepta răbdător pe treptele scării unde probabil locuia. Îmi recuperez bunurile de la el și îl întreb cum de dă bicicleta așa oricui. Nenea începe să râdă și zice că e bicicleta lui fiu-su, pe  care l-a pedepsit în casă și i-a luat bicicleta să se dea cu ea și să-i facă în ciudă.

Și îmi zice: ”Uită-te deasupra mea la etajul 3, îl vezi pe geam la bucătărie? Fă-i cu mâna! Să vadă că te-ai plimbat cu bicicleta lui și că el a fost obraznic!”. Eu ridic privirea și-l văd pe puștiul ăsta de 15-16 ani, în lumina becului, aplecat peste pervaz, mai-mai să-și scoată mațele. Îi fac din mână, că de, ce să-i fac dacă e obraznic?

Taică-su îmi zice: ”La început am zis că ies doar eu cu bicicleta așa și mă plimb să-l enervez pe fio-mio, da’ acum chiar mi-ai dat o idee! Am să opresc pe fiecare om care mai trece pe aici și am să îi dau bicicleta să se plimbe. Să vezi ce cuminte o să fie băiatul meu de acum înainte când vede cum îi plimbă alții bicicleta!”.

Eu, încă întrebându-mă dacă visez sau chiar aud ce aud, îi mulțumesc încă o dată că m-a lăsat să mă plimb și plec spre casă. Când ajung acasă, îmi dau seama că nu l-am întrebat ce făcuse puștiul de l-a supărat așa tare. Dar poate e mai bine că nu m-am băgat în conflictele lor familiale.

Anunțuri

Posted on Iulie 23, 2012, in Cronici Crângășiene. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: