Pierdute de-a binelea în capătul țării – Episodul 2: Săpânța, Maramureș

Când am ajuns în Baia Mare ne-am dus direct la casa de bilete să ne luăm pentru Săpânța. Nenea ne-a spus că nu circulă duminica nimic spre Sâpânța ci doar către Sighetu Marmației, de unde să luăm altă ocazie către Săpânța. După ce ne-am mirat noi de transportul minunat turistic, am decis să facem așa. Mai erau 10 minute până pleca microbuzul spre Sighetu Marmației, așa că ne-am urcat rapid.

Să mai spun și că ne-am luat doi litri de apă pe care i-am băut instant? Cum vorbeam noi așa, se întoarce tipul din fața noastră și mă întreabă dacă vorbesc engleză. Îi spun că da și mă întreabă cum poți ajunge la Săpânța. Îi explic că microbuzul merge doar până în Sighetul Marmației și apoi trebuie să găsească o mașină să-l ducă până în Săpânța. Tipul îmi mulțumește și apoi eu mă întorc spre fete să le povestesc. Până la urmă ajungem la concluzia că ar fi ok să-l luam și pe el cu noi, că putem găsi o ocazie să ne ia pe toți patru până acolo și ieșim și mai ieftin. Începem să vorbim cu el cele obișnuite: de unde suntem, ce studiem, ce căutăm pe acolo. Tipul, Julian pe numele lui, era din Buenos Aires, Argentina, de 3 luni prin Europa și de vreo două săptămâni pe meleagurile României.

Am ajuns în Sighetu Marmației, șoferul ne-a spus că la spital acolo aproape se iau ocaziile, ne-a dat bagajele și ne-a lăsat. Am aflat de pe la localnici că spitalul e la 20 de minute de mers pe jos (le lua și cam 10 minute să ne explice). Am ajuns la spital, am întins mâna ca niște autostopiști experimentați de acum și ne-a luat un nene cu lănțoace de aur cu o Dacie SuperNova. I-am spus că vrem Săpânța și pensiunea la care sunasem să ne cazăm și am pornit la drum. Ne-a arătat satele ucrainiene din vale și și-a exprimat frustrarea pe prețurile din Săpânța și lipsa transportului.

Când am ajuns la cazare, ne-am dat seama că-l aveam pe Julian cu noi. Omul voia să se întoarcă în aceeași zi în Baia Mare. L-am luat sub aripa noastră și i-am zis că-l trimitem noi spre Sighetu Marmației sau spre Baia Mare cumva. Am vizitat cu el Cimitirul Vesel (la 1,5 km depărtare de cazarea noastră), l-am dus să mănânce și apoi am fost la Biserica din Săpânța (la 2 km depărtare de cazare), unde și-a găsit imediat pe cineva să-l ducă spre Baia Mare. Descurcăreț tip.

După toate astea, ne-am dus la cazare și aproape că am plâns că exista un duș și apă nelimitată. Am adormit ca moșnegii la ora 11.00, dupa o zi întreagă de coborât de pe munte, făcut autostopul și mers kilometri pe jos. Bineînțeles, am adormit uitându-ne la o emisiune supereducativă despre mentaliști pe Discovery.

A doua zi am zis că era timpul să plecăm spre Sighetu Marmației, de unde am aflat că pleacă tren spre București. Era chitite să plecăm acasă. Problema veșnică: transportul. Cică era slujba de duminică și erau puține ocazii, dar puteam să încercăm. Să așteptăm la colț, lângă intrarea spre Cimitirul Vesel. Toată lumea venea de la biserică îmbrăcată în port tradițional, frumos, numai noi ca turistele cu bocanci și pantaloni scurți.

Ne-am postat unde ni s-a spus, am întins mâinile și în 10 minute a oprit o mașină. Din ea a ieșit un nene musculos adevărat, ne-a ajutat să ne punem o parte din bagaje în portbagaj și ne-am înghesuit cu restul în mașină, toate 3 pe bancheta din spate. Lângă șofer, mai era un nene care cu siguranță era ori culturist, ori bătăuș de profesie. Ne-am dat seama că ne aflăm cu doi racheți ucrainieni în mașină. Dar pentru binele nostru, ne-am prefăcut prietenoase. Ei aveau discuțiile lor acolo și tipul din dreapta șoferului îi povestea cum se bătuse el cu nușcare și după mai multe expresii nefericite și înjurături, s-a întors spre noi, și-a dat ochelarii de soare jos și ne-a spus: ”Mă scuzați fetelor că vorbesc așa urât!”. Să vă spun că omu avea arcada spartă și un ochi mov cât toate zilele? Ne-am încordat toate trei când l-am văzut și i-am răspuns eu ca un badass: ”Nu e nimic, știm și noi dinastea!”.

Drumul cu ei spre Sighetu Marmației a decurs fără peripeții, iar după ce ne-a dus la gară, șoferul nu a vrut să ne ia banii. I-am mulțumit și așa mai departe, dar apoi, când am vorbit cu Iulia am recunoscut amândouă că aveam briceagul în primul buzunar de la ghiozdan.

Ajunse la gară, ne-am dus la casă să ne luăm bilete la cușetă pentru București. Era un drum de 10-11 ore și nu se punea problema să stăm în fund. Tantea a verificat și a zis că nu mai sunt locuri la cușetă. Iar noi, ca niște excursioniste profesioniste, nu ne-am aruncat în cap, am stat și am evaluat situația ca să decidem în câteva secunde că mergem la Cluj. Cu un personal. De 8 ore.

După asta am ajutat și niște turiste străine să trecă granița în Ucraina care era la 300 de metri depărtare de gară (că tantea de la bilete nu le avea cu engleza) și un cuplu de germani să ia transport spre Borșa.

Cât am așteptat 2 ore să luăm trenul (vă dați seama că orele cumulate făceau cât drumul spre București) am fost în pub-ul ăsta. Super frumos și fain pentru Sighetu Marmației. Am stat la o cafea și ne-am făcut rezervare la un hostel în Cluj, după care am plecat cu trenul într-o căldură sufocantă, am traversat munții printr-o furtună de zguduia trenul și am ajuns noaptea la Cluj.

*Citește și Pierdute de-a binelea în capătul țării – Episodul 1: Durușa, Maramureș

*Următorul episod: Cluj.

Anunțuri

Posted on Septembrie 1, 2012, in Timp Liber, Unde fugim de acasa?. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: