Povești poștale

Printre alte locații selecte ale cartierului, Poșta e una din preferatele mele. La poștă, acest antic serviciu de trimitere și primire bunuri, bani și mesaje, parcă se adună cei mai colorați (nu în sensul rasist, ci de personalitate) oameni ai cartierului.

Și dacă printre ultimele dăți când am fost, s-a întâmplat asta (click ”view on instagram” să vedeți și povestea):

Acum, când am ajuns la poștă am văzut alți 3 oameni cu povești minunate:

1. Nenea cu ruleta:

Un nene a venit cu un pachet legat frumos, scris totul pe el, numai bun de trimis. La încheietura mâinii avea o ruletă (de aia cu șiret, cam ca asta). Cât aștepta să termine de semnat și predat o doamnă din fața lui, măsura de mare zor cu ruleta pachetul ăla. Când ajunge să-i ia poștărița pachetul, o oprește și-i zice că vrea să mai măsoare o dată. Poștărița îi spune că ea doar îl cântărește, n-are nevoie de dimensiuni. Nenea îl măsoară oricum, i-l dă să-l cântărească, semnează ce are de semnat și fix înainte ca poștărița să-l ducă în camera din spate, cu restul coletelor de trimis, o mai roagă (pentru a 4-a oară!) s-o lase să-l măsoare, să fie sigur. Și tipa îl lasă, ce să facă. Cine știe la ce-i trebuiau dimensiunile, poate erau măsurătorile cutiei poștale a destinatarului?

2. Nenea care a venit cu radioul neîmpachetat, dar s-a descurcat:

Un alt nene a venit la poștă cu un radio vechi (cam ca ăsta), să i-l trimită lu’ fică-sa, la Bacău. Numai că omul nu l-a împahetat. A venit cu el în mână și l-a pus pe tejghea, așteptând să-l trimită. Poștărița, când l-a văzut, i-a explicat că trebuie împachetat. Omul a rugat-o să i-l țină un pic, cât dă fuga la magazin, să ceară o cutie. După câteva minute, s-a întors cu o cutie de la niște biscuiți, a împachetat radioul, a lipit cutia, a scris  adresele pe ea și l-a trimis. S-a descurcat.

3. Tantea care a venit și n-a rezolvat nimic:

O tanti stătea la rând în spatele meu. După ce m-a vrăjit cu ”mă duc să întreb ceva și mă întorc” (nume de cod pentru ”ține-mi și mie locul”), s-a întors și s-a pus (ca mârlanca) în fața mea. Și am stat și m-am gândit dacă să-i spun că nu ăla e locul pe care i l-am ținut. Dar fața ei părea să fie motivul unei povești interesante (mă rog, nu chiar fața, dar ăsta-i felul meu de a spune că mutra ei cerea palme). Și scoate două buletine: unul a lu’ fică-sa, unul al ei. Venise să-i ia lu’ fică-sa alocația și ei să-și ia pensia. Și ce s-a întâmplat M-A UNS PE INIMĂ! Poștărița n-a vrut să-i dea alocația ei și a i-a zis să o trimită pe fică-sa s-o ridice, iar pensia și-o ridicase deja, deci încerca o altă vrăjeală. A plecat cu coada între picioare și mi-a dovedit treaba cu karma.

Toate poveștile astea s-au desfășurat în jumătatea de oră cât am stat la coadă (formată din 80% pensionari care își ridicau pensia). Dar a meritat, că am observat oamenii colorați de care vă ziceam mai sus.

Anunțuri

Posted on August 21, 2014, in Cronici Crângășiene, Timp Liber. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: