Cu ce arunci într-un copil?

Ieșeam de la un xerox din cartier și eram mulțumită de ce-am printat, când, din neant îmi apare un fluture albinos în față. Pentru o fracțiune de secundă, ne privim în ochi. Apoi decide că nu mă poate ocoli și îmi întră pe sub ochelari și începe să se zbată între lentilă și ochi. Mi-am dat seama că treaba cu ”ochelarii te protejează de insecte, sunt ca un parbriz” e cea mai mare minciună pe care o poți auzi, pentru că în momentul când un fluture pe acid ți se zbate efectiv în ochi, ochelarii nu te ajută cu nimic, în afară de a-l ține captiv acolo.

Bă, și m-am panicat. Ce era să fac? Să dau din cap până iese? Să deschid ochiul, poate-l sperii? Să pun mâna și să-l iau? Și am ales ultima variantă. Am scos fluturele din ochi și în doi timp și trei mișcări l-am aruncat într-o parte. Problema e că, în criza mea, n-am văzut că în partea în care am aruncat fluturele era parcat un cărucior cu un copilaș. Da. Am aruncat cu un fluture într-un copil. Toată întâmplarea putea rămâne neobservată, dar m-a văzut mă-sa și a început să urle că ce fac, că de ce-am aruncat în copilul ei și, în cele din urmă, cu ce-am aruncat. M-am făcut că nu aud și am fugit la trecerea de pietoni. Nu a fost pe fază și nu m-a urmărit.

Doamna cu copilul, dacă citiți această postare, n-am vrut să arunc cu un fluture în copilu’ dumneavoastră. A fost o victimă colaterală a răfuielii mele cu înaripatu’. Sper că plodul e bine și n-a înghițit fluturele.

Anunțuri

Posted on Septembrie 8, 2014, in Cronici Crângășiene, Funny. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. foarte frumoasă răfuială. eu aş fi scris, „duamna cu copilul”. sună mai veridic 😀

  2. E aproape un gest poetic 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: