Azi am fost la Ateneu

Pentru culturalizare, promit. Am intrat în Ateneu, n-am stat pe bancă în fața lui să iau un Nurofen cu afinată, ca altă dată.

La 8 dimineața, în această duminică, m-am trezit pentru prima oară în mult timp cu o stare de aia de ”Nu vreau să mă dau jos din pat, o să plâng dacă nu mai dorm”. Știți și voi, starea aia de școală într-o zi ploioasă, când în seara precedentă te-ai culcat la 2-3. Am plecat spre Ateneu la concertul ăsta de percuție, care începea la 10.00. Am ajuns în sală și nici că ne-am așezat bine și o cascadă de copii (+părinți sau învățători), cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani, au invadat încăperea.

Bă, și 7-10 ani e vârsta aia când sunt mai gălăgioși decât trebuie și scot telefoanele să-și facă poze și se agită pe scaun și dau cu picioarele în orice, un DE-LI-CIU! Mă rog, începe concertul…care nu e un concert. E un fel de chestie interactivă, ca să nu se plictisească acest target audience format din copchii. O doamnă vorbește vreo 15 minute despre sentimente, tobe și  multele concerte care vor veni, pune întrebări de cultură generală despre muzică și copchiii răspund, apoi intră soliștii și 15 minute explică la ce vor cânta, 10 minute cântă, asta în câte 5 sesiuni. Mai mult vorbit decât cântat.

Dar. DAR! În spatele meu, pe tot parcursul ăsta, cineva sforăie. Ascult mai bine. Ce să fie? Un tată. Bă, dacă știi că ai un bărbat/tată care adoarme oriunde-l pui, nu-l aduci la 10 dimineața, la concert de muzică clasică. Nici o tobă mică sau o tobă mare nu-i putea acoperi sforăitul de urs omului ăluia.

Pe la mijlocul spectacolului, înainte să înceapă unul din soliști o melodie la xilofon (sau ceva asemănător), doamna prezentatoare îl oprește și zice: ”Cred că cineva nu vrea să fie în sală”, moment în care se aude un plânset de copil. ”Cred că e mai bine pentru toți să plecați. Așteptăm. Acesta nu este un spectacol destinat copiilor sub 7 ani. Îl aduceți când va fi mai mare. Așteptăm să plecați.” – „duamna cu microfonu'”, să mă iertați, da e plină sala de puradei. Nu cred că se mai așteaptă nimeni la un mediu cultural și liniștit, când cel puțin juma din sala butonează telefoane, urlă și aplaudă în mijlocul piesei. Nu cred că era nevoie să faceți o sală întreagă să se întoarcă spre o biată mamă cu un copil mic, să-i faceți să se simtă de căcat, când sala vuiește de zgomot oricum.

Aproape de final, „duamna cu microfonu'” îi invită pe scenă pe oamenii din public care au ziua de naștere azi, au avut-o săptămâna trecută sau luna asta. Urcă copii de toate vârstele și o mamă rătăcită. Îi ia pe toți pe rând să se prezinte și să-și spună vârsta. La final, un copchilaș zice că în februarie e ziua lui. Doamna prezentatoare îl alungă de pe scenă și îi zice ca nu se încadrează la cadou. Apoi scoate cadouri și le împarte sărbătoriților și li se cântă la mulți ani la xilofon & tobe. Ce-o fi simțit băiețelul ăla din public când a văzut cum altora li se dau cadouri și lui nu, după ce-a fost ”izgonit”?

Când eram mică, la Casa de Cultură din Piatra Neamț, de Crăciun, se făceau niște spectacole cu pocăiți/adventiști/o religie necunoscută. Veneam copii la grămadă și ni se dădeau cadouri. Dar mai întâi, trebuia să-i asculți cântând despre ”Domnul Salvatorul” o grămadă, apoi îți dădeau cadourile…așa m-am simțit și la acest concert, doar că pe ăsta am dat 20 de lei și n-am primit cadouri.

Acum, afinata aia din ploscă sună mai bine a cultură față de concertul ăsta. Până la urmă, ”Clasic nu-i așa fantastic”.

Anunțuri

Posted on Ianuarie 25, 2015, in Activităţi, Muzici, Timp Liber, Unde fugim de acasa?. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: