Somnul de prânz: acidul săracului

Am scris această postare acum ceva vreme, dar s-a șters din drafts. Mi-am amintit și am zis că e timpul să vă repovestesc.

Cine mă cunoaște cu adevărat, știe că somnul de prânz este my fav. În timpul facultății, dacă aveam 3-4 ore libere între cursuri, o făceam pe aia: ”Eu mă duc acasă să dorm o oră”. Dar, oricât aș aprecia eu acest pui de somn, trebuie să recunosc că e varianta de acid a oamenilor săraci: imediat ce te trezești nu știi încă dacă te-ai trezit cum trebuie și îți ia încă o oră să-ți revii.

Ei bine, ora aia este critică. În ora aia de după un somn de prânz, sfatul meu e să stai chill în casă și să aștepți să-ți revină energia. De ce zic asta? Vă voi povesti ce mi s-a întâmplat mie pentru că nu am respectat această regulă.

Într-o sâmbătă, pe la 16.00, după ce am dormit la prânz o oră cu scopul de a avea destulă energie la un party pe seară, m-am trezit cu gândul că am nevoie de super glue. Tot am amânat să-mi cumpăr și parcă fix atunci se cuvenea să-l procur. Ce n-am luat eu în calcul erau efectele de după ale somnului de prânz, mai exact: habar n-aveam cine sunt și m-am chinuit câteva minute să-mi pun o pereche de șosete.

Cumva, am reușit să cobor din casă și să mă plimb timp de vreo 10 minute pe strada din spatele blocului, în căutare de un magazin cu super glue. N-am găsit, așa că m-am dus la Mega unde, bineînțeles, n-aveau. Dar…în mintea mea încețoșată de somn, nu puteam să ies cu mâna goală din magazin, așa că am zis să-mi cumpăr un suc. Mi-am luat o Mirinda (nici nu beau așa ceva în mod normal) și am stat la o coadă de 7 oameni pentru ea.

Dar nu m-am lăsat, frate. Am plecat spre piață, pentru că AVEAM NEVOIE DE SUPER GLUE. Am dat o tură la parter, am dat o tură la etaj, apoi iar o tură la parter și apoi iar o tură la etaj, unde am găsit în sfârșit super glue. Și cum mă îndreptam spre ieșire printre tarabe, de pe movila unei tănți a căzut o ceapă. Am ridicat-o s-o pun la loc, dar vânzătoarea-mi zice: ”Ia-o tu, domnișoară, dacă tot a venit la tine!”. Și, ca în cazul sticlei Mirinda, mi-a fost rușine să-i zic că n-am unde s-o țin…dar am luat-o.

La finalul acestei călătorii, deși aveam ceea ce căutam, am decis să nu merg drept spre casă, ci să iau un drum total ocolitor. Așa am ajuns ca, undeva pe la 18.30, să fiu pe o stradă din cartier opusă blocului meu, uitându-mă la baterii de duș cu o ceapă și un tub de super glue într-o mână și o sticlă de Mirinda în cealaltă mână.

*Dacă tot vorbim de piețe și ceapă, vă aștept pe Piețe din București, un nou proiect unde dau cu jumătate de semnătură.

Anunțuri

Posted on Iunie 2, 2015, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: