Urăsc o întrebare

Am avut în gând să fac un proiect amuzant cu treaba asta, pentru că așa fac eu: îmi transform problemele în miștouri, le diger și trec peste ele. Dar am stat, m-am gândit și mi-e mult ușor să scriu despre un lucru care m-a măcinat mult timp.

Eu nu urăsc. Nu am avut niciodată față de o persoană sentimente de ură, pentru că mi se pare că de la ură la violență e un pas foarte mic și nu sunt dispusă să mă aflu aproape de pragul ăla. Așa că eu îmi clasific aceste sentimente ca „neplăceri”: nu îmi place, mă deranjează, nu vreau, nu apreciez. Dar niște ură mi-a scăpat din sacoșa de rafie, o ură pură față de o singură întrebare. O întrebare care mi-a umbrit nițel copilăria și de care m-am eliberat de abia prin liceu. Întrebarea asta s-a propagat asupra mea (și asupra voastră, sunt sigură) după ce ai mei au trăit în comunism, când avea cumva un sens.

Întrebarea asta este: „Ce-o să zică vecinii?”, cu tot felul de variațiuni: „Ce-o să zică ceilalți?”, „Ce-o să zică lumea?”, „Ce-o să zic șefu’?”, „Ce-o să zică oricine altcineva decât eu?”. Și pornind de la această întrebare adânc înfiptă în gândirea noastră românească de pe vremea lu’ „împușcatu’”, când ăilalți semeni te dădeau în gât și când trăiai frumos pentru văzul altora, dar în casa ta era jale, au ajuns oamenii tineri să aibă tot felul de blocaje. Când ai tăi îți pun întrebarea asta în mod constant, ca pe un reproș, îți dau impresia că tu trebuie să faci niște lucruri pentru cei din jurul tău, nu pentru tine.

Și pentru că ăsta îmi este domeniul, vreau să vorbesc mai exact de blocaje artistice: „Mi-e teamă să arăt lumii la ce lucrez. Ce-o să zică? Dacă nu-s destul de bun? Aș vrea să fiu superbun la ceea ce fac și apoi o să arăt!”. Această gândire promovată de părinții și bunicii noștri, vorbind tot din experiență, este fix otrava care te afundă într-un mare căcat. Și folosesc cuvântul căcat, pentru că, artistic vorbind, rămâi fix în zona aia: pe vasul de wc, fără să tragi apa. Pentru că nu îndrăznești să îți arunci munca în lume, fiindu-ți frică de părerile altora și pentru că-ți condiționezi munca de această teamă tembelă. Pentru că nu îți dai seama că părerile altor oameni sunt ok, pornesc niște mecanisme, te învață să crești, să afli că există gusturi și gusturile se discută.

Adică, serios, ce ar putea să zică vecinii? Hai să ne imaginăm un scenariu:

– Băi, da. Oficial, vecinul nostru suge. Suuuuuge big time. Nu face bine ce face. E nașpa rău. O să scriu asta pe internet. O să-i dau un mare comentariu vecinului și o să-i zic sincer: „Vecine, sugi. Sugi așa de tare, că se aude bolborositul ăla de pe fundul paharului când sugi cu putere. Îți scriu aici, să vadă toată lumea și aștept confirmarea de la ceilalți vecini (cu like și share, ms) că nu ești bun de nimic. Sper să mai faci d-astea, ca să facem întâlnire și cu Asociația de Locatari, să îți spunem la unison că sugi. Și dup-aia, te dăm afară din Partid”. Ah, stai. Nu mai e cu Partid? Păi cum? Și eu cui raportez că vecinu’ suge la artă sau ce face el acolo? Cum? Trebuie să mă limitez doar la bătutul ocazional în calorifer? Păi pentru ce pizda mă-sii ne-a eliberat Nea Ion la Revoluție? Pentru ce au luptat părinții noștri? Nu ca să zică un vecin sincer, un suflet bun și frumos ca mine, altui vecini că suge?

Mie mi-a luat ceva vreme să mă desprind de blocajul ăsta și de abia prin liceu, când am început să-mi dau seama cine sunt și am realizat că pot face ce artă vrea mușchiu’ meu și fix pentru distracția mea. Când a fost bine, distracția mea a prins și la alții. Când nu, înseamnă că vecinii ăștia de care-mi vorbeau ai mei erau ocupați cu altele.

Cu ocazia eliberării de această întrebare, mi-am format și o filozofie simplă de viață: „În primul rând, să fiu eu fericită. În al doilea rând, fericirea mea să nu fie răul altuia” și încerc să o urmez. Dar știu că-s mulți asupra cărora încă mai planează teama de afirmare și de asta am răntuit aici, că poate dă cineva peste ce-am scris și schimbă problema în: „Băi, adevărata întrebare este: ce-o să zic eu mai încolo, uitându-mă înapoi la ce am făcut?”.

Ce m-a făcut să-mi amintesc de treaba asta? Comentariile de la articolul despre Burnei, tradus în engleză, comentarii rezumate în: DE CE VREȚI SĂ TRADUCEȚI ÎN ENGLEZA INTERNAȚIONALĂ O PROBLEMĂ PRIVATĂ ȘI INTERNĂ ȚĂRIȘOAREI NOASTRE SFINTE? CE O SĂ ZICĂ INTERNAȚIONALII? DE CE VREȚI SĂ ȘTIRBIȚI LINIȘTEA ȘI CORECTITUDINEA ÎN CARE TRĂIM? NU A SUFERIT DESTUL ROMÂNICA? PENTRU CE S-A MURIT LA REVOLUȚIE?

Fix gândirea cu „Ce-o să zică vecinii?”. Păi nu știu, bă. Da’ eu cred sincer că și vecinii sunt în căcat. Și vecinii au probleme lor. Și vecinii nu stau să se gândească în permanență la tine. Și dacă se gândesc vecinii la tine, sunt 70% șanse să gândească de bine.

Anunțuri

Posted on Decembrie 13, 2016, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: