Posibil titlu de disertație nefăcută: ”Cum afectează Social Media interacțiunile interpersonale”

În cele ce urmează, voi expune o teorie personală, testată pe persoana mea (fizică și privată).

tumblr_nb5xrbVeo71tgi9zko1_400.jpg

Mai întâi să vă povestesc despre cele două mastere pe care le-am început și nu le-am terminat, ca să înțelegeți ce-mi veni cu discuția asta ca despre disertație:

  1. În 2013 m-am apucat de un masterat de Arte Grafice la UNArte. Circumstanțele au făcut să mă duc doar trei luni, după care să renunț fără regrete. Încă mai am diploma de BAC acolo.
  2. În 2014 m-am apucat de un masterat de Social Media și Marketing Online la SNSPA. Circumstanțele au făcut să încep să lucrez și să nu îmi mai doresc să fac o oră jumătate pe drum ca să prind două ore de curs. Încă mai am diploma de licență acolo.

La al doilea masterat am apucat să mă înscriu la disertație și titlul inventat de mine zicea cam așa: ”Identitatea offline versus identitatea online: cum afectează Social Media interacțiunile interpersonale”. Aveam chiar și un cuprins și un plan să fac să funcționeze treaba asta, dar n-am mai reușit să mă apuc de scris. Așa că, mai jos, în teoria personală se regăsește reflectată și ideea disertației.

Generația mea (născuți după ’90) a trăit cu picioarele în două gropi: offline pentru o mică parte din viață și online când am început să ne dezvoltăm ca adulți. Groapa din urmă ne modelează nu neapărat într-un mod rău, dar ne decalează busola de interacțiune umană. Pentru că te înveți cumva să cauți afirmare și confirmare din partea unei comunități din care cunoști bine maxim 10 oameni. Nu e doar presiunea din comunitatea ta irl (sau, mă rog, rl – real life), ci și o presiune din online.

Și știu că parcă vorbește o bunică despre „ghiavolii internetului care îți mănâncă sufletul și nu te primește Dumnezeu Bunuțu în Rai”, but hear me out: există niște studii. Niște studii care fac o conexiune între platformele de socializare și depresie/anxietate.

Cum am ajuns la aceste studii? Simplu: m-am întrebat de ce „I get the sads” sau „I feel empty” după o zi de scrollat pe Facebook și cum pot s-o dreg.

Pentru că mi-am dat seama de o chestie (pe care o s-o zic în engleză pentru că sună mai bine și alor mei li se pare deja că am o gură spurcată): social media fucks with human ethical standards. Feed-ul ăla de Facebook este setabil: tu alegi ce să-ți apară și ce să-ți dispară de acolo și asta te duce în două direcții: fie te îngrădești cu informații mulate pe tine, fie ajungi să fii amorțit în legătură cu tot ce vezi. Și eu am simțit cum mă îndrept spre a doua direcție: nu mai procesam ceea ce vedeam ca fiind probleme, știri importante sau informații de interes, ci conținut peste care scrollam și pe care îl uitam imediat.

Eu încerc să fac două lucruri ca să mă distanțez și să mă strecor înapoi în groapa aia offline: de aproape un an, în timpul săptămânii, după 18.00 seara, nu mai intru pe Facebook. Iar în concedii și uneori weekend-uri, îmi dezinstalez aplicația de Facebook și Messenger. Strecor această informație aici și ca să înțeleagă oamenii cunoscuți de ce după ora aia nu mai dau de mine. Și aș zice că ”sunt la telefon”, dar pe ăla-l țin în permanență pe silent și răspund numai când vreau și niciodată la numere străine. Mi se pare important conceptul de ”timp în care fac ce vreau eu, cu cine vreau eu”.

Dar când mă întreabă lumea de ce nu mai intru pe Facebook/Messenger, nu știu cum să răspund fără să sun prețioasă și pretențioasă: ”Îmi fute echilibrul uman. Îmi dă peste cap toată ideea de cine și ce vreau să fiu eu ca om. Să scrollez în gol în feed-ul de Facebook și să-mi dau link-uri cu oamenii pe Messenger nu e cine vreau eu să fiu. Îmi place să vorbesc față în față cu oamenii și prefer berea cu ei după ora 18.00”, așa că spun simplu ”Mai iau și eu o pauză”.

Și da, asta vine din partea unui om care lucrează în domeniu și programul de muncă e dedicat internetului. Dar există viață după muncă și există locuri fără wi-fi (contrar textelor de pe tricourile de adolescente de la H&M). Mi se spune adesea că îi enervez pe alții prin faptul că nu mă enervez, dar mare parte din acest ”zen”, mai ales în ultimul timp, e pentru că nu mă consum aiurea în discuții prin comentarii internaute cum văd atâția alți prieteni că fac. Bine, nu mă consum în general, în nici un fel de discuții.

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți într-un dialog cu cineva, față în față sau chiar pe net și să se oprească timpul în loc, să vă întrebați: ”De ce căcat discut despre acest lucru? Care este rolul aceste conversații și de ce pare totul atât de gol și degeaba? De ce nu ajungem nicăieri cu asta?”. Mie mi s-a întâmplat adesea și multe din astfel de discuții le-am văzut pornite fix online, în thread-uri nesfârșite la postări pe Facebook, niște discuții care ar fi putut avea loc la bere, mai degrabă, și nu ar fi căpătat atât de multă importanță cât oferă mediul online cuvintelor scrise.

Nu arunc lumina aia neagră și neguroasă asupra platformelor de socializare, unde am atâtea proiecte mișto și am cunoscut oameni la fel de mișto, ci pur și simplu asupra comunicării care este un haos pe acolo – public sau privat. Eu încă mai încerc să găsesc echilibrul conversațional și social ok, să împac virtualul cu realul și să mă simt bine făcând asta. Până acum, să mă retrag în real după virtual a fost varianta cea mai bună pentru mine.

Anunțuri

Posted on Ianuarie 26, 2017, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: